Cimbrișorul. Cum se cultivă și cum se recoltează cimbrișorul?

Cimbrișorul mai este denumit lămâioara sau cimbrul de câmp. Cimbrișorul este o plantă originară din Europa Meridională, cunoscută și cântată în balade la greci și romani. Acest lucru denotă faptul că a fost luată de mult în cultură.

De ce se cultivă cimbrișorul?

Cimbrișorul se cultivă pentru frunzele sale care se întrebuințează atât la aromatizarea mâncărurilor, conservelor, murăturilor cât și la extragerea uleiului cu folosire în medicină. Atât cimbrișorul de câmp, cât și cel de cultură conțin principii active asemănătoare, adică ulei volatil, tanin și substanțe amare. Datorită uleiului volatil pe care îl conține, din cimbrișor se prepară un ceai cu proprietăți expectorante, care calmează spasmele căilor respiratorii, fapt pentru care este indicat în tratarea tusei convulsive, bronșitei, răgușelii și tusei astmatice.
Extern poate fi întrebuințat în băi aromatice, cu acțiune calmantă asupra sistemului nervos, durerilor provocate de reumatism și gură. Datorită proprietăților sale antiseptice, poate fi folosit în plăgi purulente și alte infecții ale pielii.

Cimbrișorul – descriere

Cimbrișorul este o plantă perenă, care poate fi considerată și un subarbust. În primul an de vegetație dezvoltă o rădăcină pivotantă, lungă de 20 de cm., lignificată și puternic ramificată. În anii următori, această rădăcină este înlocuită de un sistem radicular bine dezvoltat, de la care pornesc multe tulpini. Acestea dau plantei, începând din anul al treilea, un aspect de tufă globuloasă cu diametrul de 10 – 50 cm. Tulpina este lignificată în partea inferioară și acoperită de un suber cenușiu. La subsuoara frunzelor opuse se dezvoltă ramuri scurte. Limbul frunzei este de 6 – 10 mm, alungit, ramboidal sau lanceolat.
Florile sunt aproape identice cu cele de cimbru și înfloresc din mai până în iulie. Semințele sunt rotunde, de culoare brună, cu aromă caracteristică. Au o facultate germinativă de 80%, care se păstrează 2 – 3 ani. Cimbrișorul cere terenuri însorite și ferite de curenți. O cultură reușită durează 5 – 6 ani. Cimbrișorul se înmulțește prin semințe și numai în cazuri de lucrări de selecție pe cale vegetativă.

Cum se cultivă cimbrișorul?

Cultura se înființează prin semănare direct în câmp, în pragul iernii, cât mai la suprafața solului și se tăvălugește imediat. Semănăturile de primăvară nu reușesc, deoarece sămânța este foarte mică (1000 de boabe cântăresc aproximativ 0,2 g) și în această condiție solul primăvara nu are umiditate suficientă în stratul superficial din cauza vânturilor, deci plantele nu răsar întotdeauna. Din acest motiv se repetă însămânțarea.

CUM SE CULTIVĂ ȘI CUM SE RECOLTEAZĂ LEUȘTEANUL?

Se seamănă pe straturi de 94 cm sau pe teren nemodelat câte două rânduri la distanță de 40 cm. După răsărire plantele se răresc pe rând, la distanța de 20 – 25 cm, folosind circa 700 – 1000 g de sămânță. Primăvara de timpuriu se lucrează solul pe intervale dintre rânduri, pentru ca pământul să nu se usuce. Deoarece la început plantele cresc foarte încet, se va da o mare atenție combaterii buruienilor, care pot acoperi foarte ușor semănătura. Atât în anul  întâi, cât și în anii următori, lucrările de întreținere se rezumă la prașile repetate și plivirea buruienilor pe rând. De obicei, recoltarea plantelor se face începând din anul al doilea, când se coșește cultura cu cositoarea de fân la 10 – 15 cm de la suprafața solului. Producția la hectar este de 800 – 1200 kg.
Cimbrișorul – Schema de înființare a culturii

Întreținerea culturii de cimbrișor și obținerea seminețelor

Pentru producerea semințelor se delimitează suprafața necesară, care începând din anul al doilea de cultură nu se mai coșește pentru producția de consum, ci se lasă să formeze tije florifele și să fructifice pentru producția de sămânță. Primăvara, la pornirea plantelor în vegetație, se fertilizează solul cu 150 kg/ha azotat de amoniu, iar în preajma înfloririi se face a doua fertilizare cu 200 kg/ha superfosfat și 100 kg/ha azotat de amoniu, pentru stimularea fructificării. Irigarea cu norme de udare de 200 – 300 m cubi/ha, în special în perioada înflorii, asigură obținerea unei producții de 150 – 200 kg semințe la hectar.

Cimbrul. Cum se cultivă și cum se recoltează cimbrul?

Cimbrul este o plantă originară din Europa meridională, de unde s-a răspândit pe toate continentele. Cimbrul se cultivă pentru frunzele sale, care se utilizează aromatizarea unor mâncăruri, la prepararea murăturilor și în industria conservelor.

Ce trebuie să știi despre cimbrul?

Cimbrul este o plantă anuală, cu tulpina înaltă de 30 – 70 cm, foarte ramificată începând aproape de la bază, care are tendința de a se lignifica. Frunzele sunt liniar – lanceolate, cu vârful ascuțit, suprafața netedă, de culoare vere închis. Florile sunt mici, de culori diferite (violacee, alburii, lila sau albe punctate cu roșu). Înflorirea cimbrului este eșalonată începând din luna iulie și încheindu-se în luna octombrie. Fructele sunt mici și ovale, de culoare verde – cenușiu sau cafeniu închis. Într-un gram intră 1500 – 1700 semințe. Facultatea germinativă este destul de redusă, în jur de 80% și se păstrează un an.

CUM SE CULTIVĂ ȘI CUM SE RECOLTEAZĂ LOBODA?

Cimbrul este mai puțin pretențios față de factorii de mediu. Reușește bine aproape în toate tipurile de sol, cu condiția să fie cât mai curate de buruieni. Nu are cerințe mari față de umiditatea în sol și atmosferă, dar manifestă sensibilitate față de lumină. Crește și se dezvoltă bine pe terenurile cu expoziție sudică.

Cum se cultivă cimbrul?

Cultura de cimbru se înființează primăvara începând cu luna aprilie, când terenul permite o bună mobilizare mecanică. Se seamănă primăvara pe straturi înălțate, late de 94 cm, în trei rânduri, la distanța de 35 de cm, iar pe teren nemodelat la distanța de 18 – 22 cm între rânduri și se rărește la 20 – 25 de cm între plante pe rând.
La hectar se folosește cantitatea de 4-5 kg de sămânță. Cultura se întreține în continuare prin lucrări de prășit până ce plantele ocupă spațiile dintre rânduri și nu se mai poate lucra fără rănirea plantelor. În caz de secetă excesivă, cultura se irigă cu norme de 200 m cubi la hectar.

Cum și când se recoltează cimbrul?

Recoltarea frunzelor de cimbru se face când plantele au început să înflorească. De pe un hectar se pot recolta cca 300 kg de frunze. În practică, recoltarea se face prin cosire, când semințele de la baza inflorescenței încep să se înnegrească. În acest caz, tufele cosite se pun la uscat, în adăposturi umbrite și bine aerate, unde se păstrează timp îndelungat. Producția de tufe uscate ce se obține la hectar este de 800 – 1000 kg.
Cimbrul – Schema de înființare a culturii
Producerea semințelor la cimbru nu comportă măsuri de tehnologie deosebită. Din culturile destinate pentru recoltarea plantelor ca materie primă condimentară, se delimitează suprafața dorită, la care se amână recoltarea până la încheierea completă a perioadei de vegetație, ceea ce coincide cu maturarea și înnegrirea semințelor pe întreaga plantă. Plantele semincere se recoltează dimineața pe rouă, pentru a nu se scutura. Producția de semințe poate ajunge la 80 – 100 kg/ha.

Cimbrul și câteva curiozități

  • există în jur de 350 de specii de cimbru;
  • frunzele și florile sunt folosite ca și condimente pentru supe, sosuri etc;
  • cimbrul a fost folosit pentru procesul de mumificare din Egiptul Antic;
  • grecii foloseau cimbrul ca ingredient al băii datorită aromelor frumoase ale acestei plante;
  • aroma de cimbru ars era folosită ca odorizant al templelor;
  • în trecut, oamenii considerau că plasarea cimbrului sub pernă asigură vise plăcute;
  • tot în trecut, oamenii foloseau cimbrul pentru calmarea durerilor și prevenirea infecțiilor. A mai folosit în calmarea tuselor, congestie, dureri de stomac;
  • ultimele studii au indicat faptul că cimbrul poate fi folosit sub formă de unguent sau ceai pentru tratarea și prevenirea acneei;

Andivele sau Cicoarea de Bruxelles. Cum se cultivă? Cum/când se recoltează?

Andivele sau cicoarea de Bruxelles în stare sălbatică este întâlnită în regiunea mediteraneană, în Algeria, în Grecia, Insula Madeira și în Caucaz. În cultură a fost luată din vremea grecilor și romanilor. Secretul înălbirii frunzelor a fost dezvăluit în anul 1850, când întâmplător, grădinarul șef M. Bresiers al grădinii botanice din Bruxelles, a acoperit cu pământ rădăcini de cicoare și Magdeburg, a constatat posibilitatea obținerii unor muguri etiolați, cu calități gustative deosebite. Aceasta a făcut ca metoda să fie luată în considerare, iar cultura să se dezvolte rapid. În momentul de față, în Franța, Belgia, Olanda, andivele (cicoarea de Bruxelles) ocupă un loc de frunte în ierarhia speciilor de legume cultivate.

Andivel – Cicoarea de Bruxelles

Andivele (cicoarea de Bruxelles) sau andivele se cultivă pentru mugurele împreună cu frunzele înălbite care se întrebuințează ca salate sau la prepararea unor mâncăruri cu maioneză, carne etc. Gustul amărui al frunzelor verzi este datorat conținutului în glicozidul intibină. La frunzele înălbite gustul amărui dispare. Au un conținut bogat în săruri minerale (fosfor, fier, potasiu) și în vitamine. Prezintă avantajul că înălbite se consumă în principal iarna, când organismul are nevoie de vitamine.
Este o legumă cu acțiune depurativă. Conține lactucină, lactupicrină și alcool triterpenic. Rădăcina este bogată în inulină, polizaharidă de rezervă, care înlocuiește amidonul. Andivele (cicoarea de Bruxelles) posedă proprietăți citostatice. Infuzia de rădăcini are o acțiune excito-secretoare, mărind cantitatea de bilă și făcând-o mai fluidă.
Din punct de vedere botanic este o plantă perenă în stare sălbatică și bienală cultivată. În primul an formează rădăcina și o rozetă de frunze, iar în al doilea an emite o tulpină înaltă pe care se formează flori și semințe. Rădăcina este pivotantă,, cu pulpa albă, cărnoasă și pătrunde în sol (1 – 1,3 m), dar masa principală a sistemului radicular se află în stratul arabil. Frunzele sunt diferite ca formă: crețe, dințate fin, întregi sau ondulate. Tulpina crește până la 1,4 m. Florile sunt de culoare albastră, fiind grupate în capitule. Fructele sunt achene mici, de culoare cenușie. Greutatea a aproximativ 1000 de semințe este de 1 – 1,5 g. Semințele se pot păstra 4-5 ani, iar facultatea germinativă este de 70-80 %. Semințele răsar în 7-8 zile de la semănat.

Cum se cultivă andivele (cicoarea de Bruxelles)?

Pentru cultură, se recomandă terenurile plane, cu posibilități de irigare. Solurile trebuie să aibă o structură nisipo-lutoasă, fertilitate mijlocie cu un pH cuprins între 6 și 7,5. Nu se recomandă solurile infestate de boli și dăunători. Preferă ca premergătoare plantele solano-fructoase și bostănoase. Ca lucrări pregătitoare, utilaje, materiale și ordinea de desfășurare a lucrărilor este următoarea.

CUM SE CULTIVĂ ȘI CUM SE RECOLTEAZĂ MĂGHIRANUL? 

Fertilizarea de bază se face cy 350-400 kg/ha superfosfat și 100 kg/ha sulfat de potasiu. Arătura de toamnă se execută la 28-30 cm. Primăvara se fac discuitul arăturii și modelarea terenului în straturi de 94 cm cu lățimea la coronament. Semănatul se face cu semănătoarea. La hectar se folosesc 2 – 2,5 kg sămânță. Distanța de însămânțare este de 35 cm și de 8-10 cm între plante pe rând. Se irigă cultura până la răsărire de 2-3 ori cu norme reduse de apă (100 m cubi/ha pentru răsărire).
Andivele – Schema de înființare a culturii
Prășitul manual se execută odată cu lucrarea de rărit pe rând, la distanța de 8-10 cm plantă de plantă. Prășitul mecanic se face de câte ori este nevoie (2-3 ori). La o lună de la semănat se fertilizează fazial cu 150 kg/ha azotat de amoniu odată cu una din prășile mecanice. După răsărire și rărirea plantelor pe rând, irigarea se face pe brazde, cu norme de udare de 300-350 m cubi/ha.
Andivele sunt destul de rezistentă la boli și dăunători. În cazul atacului de mană, se fac tratamente cu produse cuprice. Cea mai importantă lucrare de îngrijire o constituie forțarea (înălbirea), care se poate face prin metoda clasică pe pat de bălegar, prin acoperire cu pământ sau prin metoda modernă – industrială, direct în jgheaburi sau canale, acoperite cu folie neagră, în care se află apa.

Operația de înălbire – Andivele (cicoarea de Bruxelles)

În primul caz, toamna târziu, se recoltează rădăcinile verzi, mecanic cu dislocatorul. După ce se strâng de pe teren, se procedează la sortarea lor și depozitarea în vederea forțării. La sortare se rețin numai rădăcinile sănătoase, întregi și diametrul la colet de cel puțin 2 – 2,5 cm. La rădăcinile alese prin tăiere cu cuțitul, li se înlătură frunzele la 1,5 cm deasupra coletului, având grijă ca mugurele terminal să nu fie rănit.
Rădăcinile astfel sortate se așează pentru depozitare în șanțuri semiîngropate, în strat de 0,6 – 0,8 m înălțime. Se acoperă cu paie, în strat, cu grosimea de 10 – 15 cm, peste care se pune pământ când survine înghețul. Din aceste șanțuri de depozitare se scot pe măsură ce se trec la forțat.
Forțarea se poate face în pivnițe, șanțuri sau răsadnițe. În toate cazurile rădăcinile sunt așezate vertical pe un pat e bălegar cald de 30-40 cm grosime, una lângă alta. După aceea se acoperă cu un amestec de pământ compus din 2/3 nisip și 1/3 mraniță. Grosimea stratului acoperitor de pământ este d 15-20 cm. În acest caz, când la baza rădăcinilor temperatura este cuprinsă 22 – 28 de grade, iar la vârf de 10 – 12 grade, forțarea durează cam 15 – 20 de zile. Forțarea se eșalonează din a doua jumătate a lunii noiembrie până în lunile martie – aprilie.

Înălbirea industrială a  andivelor (cicoarei de Bruxelles)

Înălbirea industrială se poate realiza în bazine de ciment, în care rădăcinile sunt scufundate pe 2/3 din lungimea de apă, în poziție verticală și menținute cu ajutorul unei plase de sârmă. Bazinele se acoperă cu folie neagră și se mențin circa 30 de zile, până când devin apte de consum.
Înălbirea industrială în flux, se face în stație de forțare special amenajată, prevăzută cu sală de forțare și depozit frigorific, unde forțarea propriu-zisă se execută cu substratul de turbă în tocuri din lemn cu fund dublu, în vederea asigurării rezervei de apă necesară pe timpul forțării.
Înălbirea industrială în hidrocanale constă în construirea unor canale care se umplu cu un strat de apă de câțiva cm, în care se dizolvă elemente nutritive necesare creșterii plantelor. Apa este recirculată în sistem închis, la nivelul sistemului radicular, cu ajutorul unei pompe.
Soiurile trebuie alese astfel încât să existe un flux normal și continuu al ciclurilor de forțare. Astfel, soiul Primosa este extra timpuriu (septembrie – octombrie), Secosa timpuriu (octombrie – decembrie), Zoom F timpuriu normal (octombrie-ianuarie), Bergheref (Octombrie – Ianuarie), tardiv normal, Kwatosa, tardiv (februarie – aprilie).

Andivele (cicoarea de Bruxelles) sfaturi pentru prevenirea bolilor

Andivele sunt atacate de ciupercile Puccinia andive, Botrytis cinerea, purici etc. În general sunt cunoscute aceleași boli și dăunători ca la salată și a căror combatere este asemănătoare. Așa cum s-a arătat, recoltarea are loc în funcție de modul în care ne-am organizat procesul de înălbire. O păpușă de andivă atinge uneori 200 – 250 g, iar producția la hectar este 20 – 25 tone.
Valorificarea producție se face fie preambalate, în pungi de polietilenă de 1 kg, fie în lădițe cu vânzare în vrac la kg. Deoarece producția se obține în perioada rece a anului, păstrarea producției nu impune măsuri deosebite.

Cum se produc semințele de andive?

Producerea semințelor la cicoare nu implică probleme deosebite. Din culturile destinate pentru obținerea rădăcinilor pentru forțat, se delimitează o suprafață corespunzătoare cantității ce dorim să o producem, care nu se recoltează toamna. În cursul perioadei de vegetație, când plantele au început să formeze rădăcina îngroșată, se răresc la 15-20 cm pe rând. Se lasă în câmp, nerecoltate, peste iarnă, iar în primăvara următoare terenul se fertilizează cu 200 kg/ha complex III, de obicei la sfârșitul lunii martie sau începutul lui aprilie. În cursul perioadei de vegetație se fac 2-3 prășile și cel puțin 2 irigări cu 250-300 m cubi la hectar. Înflorirea are loc la sfârșitul lunii iunie, iar semințele se recoltează la sfârșitul lunii august. Producția de semințe ce se poate obține este de 150 – 250 kg/ha.

Catina și uleiul de cătină. Ce boli tratează catina?

Uleiul de catina este uleiul obținut din fructe de catina albă, prin procedee combinate de presare și extracție.

Principii active:

  • vitamine: A, B, E, F, C, B1, B2;
  • carotenoizi dizolvați într-un ulei gras;
  • acid folic, acizi grași nesaturați;
  • fitosteroli, inozitoli, acid nicotinic;

Acțiunea farmacologică:

Este un vitaminizant de excepție, depurativ, cicatrizant, epitelizant, regenerator al pigemnților retinieri.

Indicații:

  • intern: avitaminoză, afecțiuni oculare;
  • extern: creme, colire, loțiuni contra arsurilor

Caracteristici fizico-chimice și microbiologice:

  • aspect: lichid uleios cu tendința de cristalizare (29 de grade) de culoare brun-roșcat, portocaliu;
  • densitate relativă: 0,900 – 0,920;
  • indice de refracție: la 20 de grade: 1,455 – 1,475;
  • indice de aciditate: maxim 30
  • conținut de carotenoizi: min 50 mg/100 gr. ulei.

Acțiunea terapetucă

Produs nou, exclusiv natural, obținut din fructe de catina albă, prin procedee combinate de presare și extracție. Cunoscut în tradiția medicală populară drept o veritabilă polivitamină naturală, fructul de cătină a arătat în urma determinărilor complexe efectuate în diferite laboratoare, că are într-adevăr în componența sa vitamine, acizi grași nesaturați, aminoacizi esențiali, ioni de sodiu, potasiu, calciu, magneziu.
Toate aceste componente existente în uleiul de atina fac din acest produs un vitaminizant de excepție atât în administrarea sa internă, cât și în întrebuințările sale de uz extern, ca cicatrizant și epitelizant extrem de eficient.

De ce să consumi fructe de catina?

  • reface organismul după oboseală, astenie, boli generale și perioade de convalescență;
  • mărește rezistența la boli și conferă forțe noi organismului;
  • previne infecțiile, în special la copii;
  • prezintă acțiune antibacteriană, cicatrizantă și epitelizantă în afecțiunile pielii;
  • acțiune de protecție a ochiului și de grăbire și consolidare a afecțiunilor din sfera oculară;
  • previne și tratează afecțiunile hepato-biliare, digestive (gastrite, ulcer), enterite, hipertensiune arterială, afecțiuni renale, maladii ale sistemului nervos și endocrin;
  • tratează zona zoster atât în formele cu simptomatologie neurologică cât și dermatologică;
  • reglează metabolismul zahărului;
  • este considerat medicul miracol!

Uleiul de catina benefic și la animale

Utilizarea uleiului de catina pentru uz veterinar, face ca animalele să aibă o blană deosebit de frumoasă. Este utilizat pentru eczeme, căderi de păr, alergii. Se administrează câte 30 de picături de 3 ori pe zi.

Catina albă

Descrierea botanică

Arbust tufos, amfitolerant la umiditate, mezoterm, pe sol slab-acid-neutrofil, spre neutru-bazofil, heliofil, crește în pâlcuri sau tufișuri întinse, pe nisipuri și pietrișuri, islazuri, coaste pietroase, stânci, de regulă pe formațiuni geologice salinifere. Crește în zona litoralului până la etajul montan. La noi se întinde pe mari suprafețe, în special în Subcarpați, între Olt și Siret. Numită și cătină cenușie sau cătină de râu, este extrem de rezistentă la ger și secetă. Cere multă lumină directă, nu suportă semiumbră sau acoperire.
catina
Este răspândită în Europa, Asia și pe alte continente, crescând în munți până la înălțimi mari (până la 2000 m în Alpi și până la 5000 m în Himalaya. Proprietățile deosebite ale compușilor cătinei au determinat cultiva sa în SUA și Germania, unde s-au obținut selecții valoroase.
În România planta crește natural și are un conținut chimic de excepție, poate cel mai bogat din lume. Cătina a fost studiată și ameliorată în Stațiunea Horticolă Mărăcineni unde s-au obținut soiuri cu țepi reduși și chiar fără țepi. De menționat că nicăieri în lume unde crește natural și chiar soiurile ameliorate nu au avut o compoziție la nivelul cătinei crescute pe teritoriul României, în special în zona subcarpatică.
Planta crește până la 2-5 metri, are scoarța brun-închis care se transformă în ritidom, brăzdat. Face lujeri anuali zolzoși, cenușiu-argintii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust amărui. Frunzele sunt lanceolate, de până la 6 cm lungime, cu nervură mediană evidentă. Pe fața interioară, frunzele sunt cenușiu-argintii cu solzi ruginii, alternanți. Face flori galben-ruginii. Face fructe false, drupe de 6-8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii cu sâmbure foarte tare. Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică numai după 4-5 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic.

Scurt istoric

Primele informații privind utilizarea terapeutică apar în tratatul clasic de medicină tibetană RGYUS BZI din sec. VIII e.n. care recomandă utilizarea fructelor de catina în alimentația șerpașilor, în ascensiuni, datorită proprietăților nutritive de excepție.
ulei de catina
În Grecia Antică, Dioscorid li Terophast recomandau utilizarea cătinei în hrana cailor de curse pentru sporirea masei musculare și a luciului pielii. De altfel, denumirea botanică Hippophae provine de la hippo=cal și phaos= a străluci. Este cunoscută de secole utilizarea cătinei ca remediu pentru îngrijirea pielii și drept component al produselor cosmetice, cu acțiune nutritivă, revitalizantă și de refacere. Produsul este folosit în medicina estică și foarte recent în cea vestică pentru tratamentul rănilor la nivelul tegumentelor și mucoaselor.
Uleiul de cătină acționează pentru vindecarea unor maladii ale pielii, ca: eritemele, uscăciunea, mâncărimile, durerile, eczemele și psoriazisul. Capacitatea cătinei de a stimula regenerarea pielii s-a dovedit utilă în tratamentul arsurilor, rănilor cu vindecare lentă și ulcerațiilor, datorită conținutul bogat în componentele nutritive esențiale pentru sănătatea pielii și în special încetinirea procesului de îmbătrânire.
În cele patru cărți ale farmacopeei chinezești atribuite perioadei dinastiei TANG (907 e.n.) preparatele din catina sunt frecvent utilizate pentru tratamentul bolilor de piele sau ale tubului digestiv. În Rusia, unde crește pe suprafețe extrem de întinse, este numită Ananas Siberian datorită sucului plăcut, dar și datorită proprietăților revigorante. Primele produse din catina au fost utilizate în alimentația cosmonauților sovietici datorită efectului energizant și echilibrant, dar și de mărire a rezistenței organismului la afecțiunea radiațiilor cosmice.
În China se obțin băuturile revigorante SHAWIKANG și JIANIBAOintroduse obligatoriu în alimentația sportivilor – pentru prima dată la Olimpiada de la Seoul. Denumirea corectă în limba engleză a cătinei este SEA BUCKTHORN și este dată de faptul că în Anglia tufele sau arbuștii țepoși de cătină cresc pe dunele de nisip ale litoralului. La fel, în germană se numește SANDDORN și se traduce prin spin de nisip.
Cătina este o componentă tradițională a produselor farmaceutice de origine vegetală în Tibet, unde este denumită STAR-BU sau DHAR-BU. Potențialul biologic al cătinei a determinat introducerea ei ca plantă de cultură în SUA, Canada, Germania, Rusia, China, Ucraina, constituind obiectul de cercetare a numeroase colective de specialiști și unul din marile miracole ale naturii, o impresionantă sursă de sănătate, cunoaștere și întrepătrundere a științelor.

Cum se prelucrează catina?

Catina se cunoaște din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea, prelucrarea industrială a acesteia se face doar în ultimele decenii. Pe scurt, prelucrarea cătinei presupune următoarele:

  • Fructele de catina se recoltează toamna târziu, când au ajuns la maturitate. Culoarea portocaliu închis indică faptul că sunt pe deplin coapte. Recoltarea se face până la primul ger, dar și după aceea.
  • Azi prelucrează fructele de catina pentru obținerea de produse parafarmaceutice, cosmetice și medicamentoase țări ca: Rusia, China, Ucraina, Germania, SUA, Canada, Franța, Italia și multe altele.
  • La noi în țară de peste 30 de ani se fac cercetări sistematice de către ICCF (Institutul de Cercetare Chimico-Farmaceutic) Institutul de Cercetări Alimentare, Intreprinderea Biofarm și SC HOFIGAL SA.
  • Produsul de cea mai mare importanță este uleiul de cătină. În plus se studiază și alte produse obținute din frunze, coajă și semințe.
  • Cercetările urmăresc în special punerea în valoare a componentelor chimice ce se găsesc în plantă, atât împreună, cât și seperat.

Ce conține Cătina? Compoziția chimică a cătinei

Studiile moderne au confirmat calitățile cătinei. Fructele constituie cea mai bogată sursă de vitamina A, vitamina E, carotenoizi și flavonoizi. Fructul conține cantități mari de vitamina C, vitaminele B1 B2, K și P, precum și microelemente, acizi grași esențiali și fitostenoli.

Ce conține fructul de catina?
  • substanță uscată: 15-20%
  • zaharuri (în special monozaharide) 0,05-0,5%
  • acizi organici 1,5 – 4%
  • pectine 0,14 – 0,5%
  • polifenoli și tananți; flavonoide 1,8%
  • celuloză 0,9%
  • proteine 1,2%
  • ulei deosebit de complex 8-12%
  • β-caroten 3,5 – 10%
  • microelemente
    • fosfor 194, mg %
    • calciu 211,8 mg %
    • magneziu 186,1 mg %
    • potasiu 165,1 mg %
    • sodiu 2,8 mg %
    • fier 13,84 mg %

Raportul dintre sodiu și potasiu este net în favoarea acestuia din urmă, explicând mobilitatea anionilor ca săruri de potasiu.

  • vitamine liposolubile
    • vitamina A până la 380 mg %
    • vitamina E 16 mg %
    • vitamina F 8 mg %
    • vitamina D 20 mg %
  • vitamine hidrosolubile (cantitatea variază în funcție de perioada recoltării de la 360 mg – 2500 mg/100 g fruct)
    • vitamina C
    • vitamina P
    • vitamina K
    • complexul B (toate vitaminele B1 – B9)
  • 18 aminoacizi (inclusiv toți aminoacizii esențiali)
Ce conține uleiul de catina?
  • acizi grași esențiali 80 – 90%, din care:
    • oleic 1%
    • linoleic 3%
    • pantotenic 1,5%
    • palmitoleic 1%
    • heptadecanoic 1%
    • erucic 1%
    • succinic, malic, maleic, ascorbic etc. 1%
  • α și β caroten
  • licopen
  • criptoxantină, zeaxantină, taraxantină, fitofluină și kantofilă
  • tocoferoli (vitamina E) fitosteroli etc.

Semințele de catina conțin acizi grași nesaturați cum ar fi acidul linoleic și linolenic. Frunzele și scoarța arbustului conțin în concentrații mari și alți produși cum ar fi sitosterol și linolenic. Este foarte important de știut faptul că sucurile, gemurile și alte preparate din fructe de catina nu sunt atât de bogate în vitamine precum fructul în sine.

Utilizările terapeutice ale cătinei

Atât fructul, frunzele, coaja cât și semințele au fost și sunt utilizate în practica medicală și alimentație, cu rezultate spectaculoase. Primele utilizări terapeutice moderne ale cătinei au fost inițiate în 1950 în Rusia. Catina este înregistrată oficial în farmacopeea chinezească din 1977. Preparatele realizate pe bază de ulei de cătină au fost utilizate în arsuri termice și chimice, afecțiuni ale pielii determinate de expunerea prelungită la iradieri.
Intern, uleiul de catina este utilizat în tratamentul unor afecțiuni ca: ulcer gastric și duodenal (de orice natură), diaree, urticarie și stări alergice, maladii neuroendocrine, reumatism, afecțiuni circulatorii, hepatice (în special hepatite), alcoolism, anemii, astenie și în ultimul timp antistres. Proprietățile bactericide îl recomandă în infecțiile gastrointestinale și dermice (stimulează epitelizarea țesuturilor).
În continuare vor fi prezentate câteva din componentele cătinei și activitatea lor biologică, demonstrată științific după separări sau concentrări.
Hidroxitriptamina (prezentă în scoarță) este un antidepresiv, antidot în intoxicații cu mangan, în tratamentul plăgilor, boala Parkinson, antitumoral, stimulent cerebral.
β-Carotenul (prezent cu precădere în fructe), acționează ca antiacneic, anticarcinomatos, contra îmbătrânirii, în afecțiunile coronariene, contra keratozei, leucoplaziei, antimutagen, antioxidant, în mastite, rinite, fotofobii, boli cronice pulmonare; în tratamentul psoriazisului, porfiriilor, radiculitelor, tumorilor, ulcerului, stresului, în prevenirea cancerului și ca imunostimulator; are acțiune sinergică cu interferonul, este precursor al oxidărilor și timoprotector. De menționat că β-carotenul este similar cu provitamina A.
β-Sitosterol (prezent cu precădere în semințe) acționează în tratamentul adenoamelor, în cancerul mamar, ca antibacterian, ca antiedemic; antiestrogenic, antigonadotrop, antimutagen, antiinflamator, inhibitor al poftei de mâncare în tratamentul obezității, reglator al lipoproteinemiei, în tratamentul leucemiilor, limfoamelor; în cancerul cervical și pulmonar, în prevenirea cancerelor, antimicotic, antiviral, vermifug, hepatoprotector, spermicid.
Harmalol (prezent cu precădere în muguri). Acționează ca afrodisiac, antibacterian, stimulator al sistemului nervos central.
Izoramnetină (prezentă cu precădere în fructe), acționează ca antibacterian, antihistaminic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, în prevenirea cancerului, hepatoprotector.
Acid linoleic folosit în tratarea aterosclerozei, stenozei mitrale, artritelor, bolilor coronariene, eczemelor, hemoragiilor, acțiunilor prostatei, în prevenirea cancerelor, antianafilactic, antifibrinolitic, antihistaminic, antiinflamator, hepatoprotector, hipocolesterolemiant, imunomodulator, vermifug.
Licopen (prezent cu precădere în fructe). Are efecte pozitive în prevenirea și tratamentul cancerului mamar, uretral, cervical și de prostată, fiind o componentă majoră a uleiului de catina. Are efecte deosebite ca antioxidant, antitumoral, în prevenirea cancerului, în tratamentul inflamațiilor prostatei.
Acid malic acționează ca bacteriostatic, stimulator al hematopoiezei, laxativ, sialogog.
Manitol (prezent cu precădere în fructe), acționează ca antihelmitic, antiinflamator, antimutagen, antioxidant, antispasmodic, diuretic, laxativ, în tratamentul sindromului REYE, glaucomului, nefritelor.
Acidul oleic prezintă efect antiinflamator, coleretic, de prevenire a cancerului.
Pectina acționează în tratamentul atereomatozei, diabetului, diareei, tumorilor, ulcerului, ca hemostatic, antitusiv, antibacterian, antiiritant și protector al mucoaselor.
Quercitina (prezentă cu precădere în fructe), acționează ca analgezic, antialergic, antiasmatic, antibacterian, anticancerigen, în tratamentul cataractei, boli Crohn, encefalitelor, în gripe, gastrite, hipertensiune, leucemii, miocardite, faringite, herpes, afecțiuni ale prostatei, în tratamentul obezității ca inhibitor al poftei de mâncare, anti HIV, împiedică formarea trombilor, inhibă factorii de creștere tumorală, antiviral, protector capilar. În toate cazurile prezentate până în prezent se consumă fructul uscat, la umbră, pe hârtie albă, într-o cantitate de aproximativ 5-10 g pe zi. 
Serotonina (prezentă mai ales în scoarță), este acreditată cu efecte pozitive ca analgezic, antiagregant, în tratamentul bolii Alzheimmer, anticonvulsiv, inhibă acțiunea endotoxinelor, inhibă secreția gastrică, acționează în afecțiunile cardiovasculare, coagulant, euforic, neurotransmițător, util în tratamentul gastritelor.
Sucroza prezentă în fructe este un protector al mucoaselor și antiiritant, antioxidant, în tratarea afecțiunilor oftalmologice, împotriva sughițului.

Vitaminele din catina

Vitaminele hidrosolubile din catina
  • vitamina B1 (tiamina – vitamina performanței intelectuale), foarte importantă în funcțiile normale ale Sistemului Nervos Central, având rol important în metabolismul glucidelor.
  • Vitamina B2 (riboflavina) are un rol foarte important în fixarea fierului în hemoglobină, în sinteza proteinelor, în degradarea grăsimilor și glucidelor și la nivel tisular, ceea ce îi conferă importanță pentru preparatele cosmetice.
  • Vitamina B3 (factor PP), deosebit de importantă în procesele de oxido-reducere, rol de reducere a colesterolului și a lipidelor, de biosinteză a unor hormoni importanți pentru organism și de facilitare a permeabilității substanțelor nutritive la nivel dermic, important pentru industria cosmetică.
  • Vitamina B4 (acid folic) – participă la biosinteza acizilor nucleici, a hemoglobinei, folosită în tratamentul unor forme de anemii, de cancer uterin și în cosmetică.
  • Vitamina B 5 (acid pantotenic sau sarea de calciu) cu rol important în numeroase reacții enzimatice, stimulează creșterea și pigmentarea părului și menține buna funcționare a glandelor suprarenale.
  • Vitamina B6 (piridoxina), este indispensabilă pentru formarea anticorpilor și hematiilor, participă la metabolismul acizilor grași esențiali, activează funcțiile enzimatice, stimulează sensibil sistemul muscular, crește troficitatea musculaturii și a întregului organism.
  • Vitamina B7 (Vitamina H, biotina), stimulează buna funcționare a țesutului epitelial, este utilizată cu bune rezultate și în alopecie, împiedicând căderea părului.
  • Vitamina B8 (colina), împiedică depunerea colesterolului pe pereții arterelor, elimină substanțele toxice din organism, scade conținutul lipidelor din ficat, îmbunătățește memoria.
  • Vitamina B9 (inozitolul), împreună cu colina participă la biosinteza fosfolipidelor, componentă esențială a membranei celulei nervoase și a membranei celulei în general.
  • Vitamina B 10 (PABA) cu rol important în metabolismul globulelor roșii și în funcționarea normală a țesutului cutanat.
  • Vitamina B 12 (ciancobalamina), pe lângă importanța esențială în formarea globulelor roșii, contribuie la menținerea funcțiilor normale ale Sistemului Nervos Central.
  • Vitamina C, prezentă în cantitate mare, se găsește împreună cu flavonoide care sporesc efectele acidului ascorbic, stimulează sistemul imunitar și crește rezistența față de bolile infecto-contagioase. Participă la activitatea multor sisteme enzimatice, cu rol important în respirația celulară și regenerarea țesuturilor, participă la biosinteza fibrelor de colagen, aspect foarte important și din punct de vedere cosmetic.
Vitaminele liposolubile din catina

CELE MAI BUNE SURSE DE VITAMINE

Uleiul de catina, utilizat atât în medicina tradițională, cât și modernă, pentru cele mai variate maladii, de la boli digestive la întărirea sistemului imunitar și la numeroase afecțiuni ale pielii, chiar și lepra, fiind foarte bogat în principii active utile pentru organismul uman.
10 beneficii ale catinei (sursa: livelovefruit.com)
Conține acizi grași nesaturați esențiali cu rol important în producerea de prostaglandine, care reglează permeabilitatea și funcția de barieră a membranei celulare. Deficitul acestora conduce la îmbătrânirea prematură a pielii, la ridarea ei. În prezent, uleiul de catina este folosit pe scară largă în industria cosmetică pentru revitalizare, redarea flexibilității și frumuseții pielii.
În medicină este folosit atât pentru uz intern, cât și extern. Extern pentru arsuri termice și de radiații, alergii, vărsat de vânt, escare, răni, ulcere varicoase, etc. Conține, de asemenea, în concentrație mare carotenoizi. Printre ultimele cercetări se menționează și faptul că acest fruct are un efect pozitiv în tratamentul bolii Parkinson. De asemenea, un rol foarte important în joacă rolul tocoferolilor și al carotenilor în întărirea sistemului imunitar, prin rolul de distrugători nu numai ai radicalilor liberi, ci și ai substanțelor toxice prelucrate din mediu.
Beta-carotenul intervine în cele mai intime procese celulare, în biosinteza imunoglobulinelor, crescând rezistența organismului, în tratarea tulburilor de vedere, în tratarea infecțiilor  la nivelul căilor respiratorii, în tratarea depigmentării sau pigmentării pielii datorită bolilor de ficat sau bătrâneții, în creșterea rezistenței sistemului osos, în hipertiroidism, are rol în profilaxia cancerului uterin și de prostată, în reducerea riscului de infarct miocardic etc.
Lecitine
Componentele principale ale lecitinelor sunt colina și inozitolul, cu rol de vitamine. Colina intră în structura membranelor celulare, iar inozitolul se găsește în proporție mare în structura creierului. Ambele contribuie la degradarea grăsimilor, împiedicând depunerea lor în ficat, reducerea nivelului sangvin al colesterolului și al altor lipide, transformându-le în substanțe hidrosolubile ce se elimină din organism. Împiedică formarea plăcilor de aterom și fortifică musculatura cardiacă. Reduce durerile articulare, având rol profilactic și curativ în artropatii. La nivel cutanat dă pielii un luciu plăcut, previne apariția ridurilor și a diverselor eczeme. Combate căderea părului. Are un efect sedativ și crește capacitatea de memorare. Accelerează totodată tranzitul intestinal și previne balonarea.
Ceara de cătina reprezintă cuticula fină ce acoperă fructul, având rol de protecție față de factorii de mediu și care, la rândul ei, este bogată în special în hidrocarburi cu catenă lungă, alcooli și acizi superiori cu rol antiseptic, aldehide, terpene, caroteni, lecitine, zaharuri s.a. Este foarte bogată în principii bioactive utile pentru scopuri cosmetice și farmaceutice. În cosmetică se folosește sub formă de măști nutritive și de refacere a țesutului epitelial în diferite eczeme și dermatite. În produse farmaceutice se indică mai ales pentru efectul analgezic, antiinflamator, vindecare de plăgi, ulcerații, arsuri, protecție în tratamentele cu radiații.
Uleiul de catina în cosmetică
Acțiunea nutritivă, de revitalizare și de întinerire a pielii nu mai poate fi pusă la îndoială de nimeni, neavând practic egal. Uleiul de cătină se utilizează în toate maladiile pielii și mucoaselor, în iritații și prurit, deshidratare și eczeme, în arsuri, ulcerații și leziuni de orice fel. Capacitatea nutritivă de excepție a uleiului de cătină este utilizată în combaterea pistruilor și simptomatologia țesuturilor malnutritive. Uleiul de cătină este uimitor în toate afecțiunile structurii protectoare a pielii și mucoaselor.
ulei de catina

Busuiocul. Ce este busuiocul și cum se cultivă corect?

Busuiocul este originar din Orientul Îndepărtat, iar astăzi este răspândit pe tot globul. La noi în țară îl întâlnim în zona rurală, cultiva în grădinile din jurul casei. Busuiocul se cultivă atât ca plantă condimentară, cât și ca plantă ornamentală. Părțile aeriene ale plantei se întrebuințează la condimentarea diferitelor sosuri, mâncăruri, paste, mezeluri și murături. Extractul de busuioc se mai întrebuințează la prepararea lichiorurilor.
Conținutul în ulei volatil este de 0.10 – 0.20%, iar semințele în condiții de umiditate formează mucilagiu. Busuiocul a fost mai puțin studiat din punct de vedere farmacologic pentru utilizarea terapeutică. Empiric este folosit în tulburări gastro-intestinale, ca stimulent al digestiei, ca diuretic sau contra inflamațiilor la căile respiratorii. Uleiul volatil are proprietăți antimicrobiene și antifungice. Busuiocul se utilizează și în industria parfumurilor.
Este o plantă anuală. Tulpina, cu înălțimea cuprinsă între 25-50 cm, este ramificată  și poartă frunze alungite, cărnoase. Înflorește din luna iunie până în luna septembrie. Florile de busuioc sunt mici, de culoare albă sau roz. Fructele de busuioc sunt achene mici, de culoare neagră, de 1.5 – 2 mm lungime și 1.0 – 1.5 mm lățime. Facultatea germinativă a semințelor este de 60-80% și se păstrează 4-5 ani. la un gram intră aproximativ 600-800 bucăți.

Cum se cultivă busuiocul?

Busuiocul reușește bine pe terenuri cu expoziție sudică, bogate în humus și elemente nutritive, cu textură ușoară sau mijlocie, plane, cu reacție neutră (pH între 6.5 și 7.5). După nivelarea de exploatare, care se execută din toamnă se vor administra îngrășăminte organice (gunoi de grajd – 40 t/ha) și diverse îngrășăminte chimice, apoi se face arătura de bază la adâncimea de 28-30 cm.
Busuiocul – schema de înființare a culturii
Cultura de busuioc se înființează prin semănare directă în câmp, în teren modelat. Înainte de înființare se va executa o grăpare a solului, apoi se vor deschide rigole în vederea modelării cu, cultivatoare echipate cu rarițe, după care solul se modelează în straturi înălțate, cu lățimea la coronament de 0.94 m. Semănatul se face în prima jumătate a lunii aprilie, direct în câmp sau în răsadnițe pentru producerea răsadului.
Schema de înființare a culturii de busuioc prevede 5 rânduri pe strat, la 18 cm distanță între rânduri și 14-16 cm între plante pe rând, asigurând densitatea de 250 000 plante/ha. Adâncimea de semănat este de 1- 1,5 cm, iar norma de sămânță se ridică la 2-3 kg la ha.

SUBSTANȚE TOXICE CARE SE FORMEAZĂ ÎN TIMPUL PREPARĂRII MÂNCĂRII

În timpul perioadei de vegetație se va da atenție lucrărilor de prășit. Între rânduri, prășitul se execută de 2-3 ori. Cu această ocazie se refac și rigolele de udare. Pe rând se prășește de 1-2 ori. Când plantele au 6-8 cm înălțime se face răritul, care coincide de obicei cu prima prășire pe rând.
Pentru a mări producția de frunze, în timpul perioadei de vegetație se vor administra și diferite îngrășăminte chimice, în special îngrășăminte pe bază de azot. Se va iriga pe brazde lungi, de câte ori va fi nevoie, asigurând în sol, la adâncimea de 30 cm, o umiditate de 70% din intervalul umidității active.

Cum și când se face recoltarea busuiocului?

Recoltarea se face manual, prin ruperea lăstarilor, începând de la sfârșitul lunii iunie și până toamna la apariția brumelor. Se pot obține 10-12 t/ha lăstari proaspeți. În cultură se întâlnesc mai multe soiuri de busuioc, care se deosebesc după forma, mărimea și culoarea frunzelor, așa cum sunt: busuiocul creț, busuiocul cu frunza mare, busuiocul cu frunza roșie.

Semințe de busuioc

Pentru obținerea semințelor se folosesc culturile destinate pentru consum, După prima recoltare de lăstari tineri, la care se ciupesc numai vârfurile, se răresc plantele la 28-32 cm pe rând, se fertilizează cu 100 km/ha superfosfat și 50-60 kg/ha azotat de amoniu, se prășesc și se irigă cu o normă de apă de 200 m3 (cubi)/ha.
Înflorirea plantelor are loc în a doua jumătate a lunii iulie, iar semințele ajung la maturitate la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, când se face recoltarea. În perioada formării semințelor se mai fac 1-2 irigări cu 200 m3/ha. Producția de semințe poate ajunge la 150-200 kg/ha.

Asmățuiul. Ce este asmățuiul și cum se cultivă corect?

Asmățuiul mai este denumit asmățuchiul sau hațmațuchiul. Este o plantă originară din Asia, unde se întâlnește și astăzi în stare sălbatică. Este răspândită și la noi în unele zone colinare și de câmpie (Moldova, Câmpia Română etc.). În prezent, se găsește răspândită în cultură în toată Europa.

De ce se cultivă asmățuiul?

Asmățuiul se cultivă pentru frunzele sale foarte aromate, care se întrebuințează atât la garnisirea unor mâncăruri cât și la condimentarea salatelor. Frunzele și lăstarii floriferi erau folosite și ca drog. Acestea conțin glucozidul apiina, unele substanțe amare și ulei eteric. Fructele și lăstarii se mai folosesc și contra bolilor de piele, iar ceaiul din lăstari se ia ca stimulent digestiv diuretic.

Descrierea plantei

Este o plantă anuală înaltă de 5-70 cm, acoperită cu perișori moi, mai ales în regiunea nodurilor. Frunzele sunt tripenat-sectate. Florile au culoarea albă și sunt dispuse în umbele. Fructele (semințele) sunt alungite și ascuțite la capete, cu suprafața netedă și de culoarea brună-negricioasă. Într-un gram intră aproximativ 430-460 semințe. Facultatea germinativă este de peste 95% și se păstrează 2-3 ani.

Pe ce fel de teren se cultivă asmățui?

Asmățuiul cere terenuri fertile, lucrate adânc și bine afânate. Este mai puțin pretențios față de lumină, deci poate fi cultiva și printre pomi în livezi. În condiții de lumină puternică și secetă emite în scurt timp tulpini florale.

Cum se cultivă asmățuiul?

Cultura de asmățui se poate înființa din martie până în luna septembrie. Se păstrează foarte bine la cultură succesivă, mai ales după legume care eliberează terenul mai din vreme. Se seamănă pe straturi cu lățimea de 0.94 m, în rânduri simple, la distanța de 20 cm. La hectar se folosesc 55-60 kg semânță.  Plantele răsar după 12-14 zile de la semănat. Pe parcursul perioadei de vegetație, cultura se întreține prin lucrări de prășit și mai ales irigat, asmățuiul fiind o plantă pretențioasă la umiditate.

DE CE ESTE BINE SĂ BEI VIN?

Prima recoltate a frunzelor se face după 30-35 de zile de la răsărire. Pentru a obține în permanență o producție de frunze se eșalonează însămânțarea la intervale de 2-3 săptămâni. Culturile înființate toamna, prin semănături târzii (septembrie – octombrie), pot ierna foarte bine, cu condiția ca plantele să fie protejate prin învelirea cu un strat de paie, frunze sau resturi de plante.
Asmățuiul – Schema de înființare a culturii
Producția de frunze și lăstari variază în funcție de perioada în care se înființează cultura. La o singură recoltare se realizează cca. 3 tone de frunze la ha. Atât la noi cât și în alte țări europene nu au fost create soiuri ameliorate de mare productivitate, deoarece planta nu este prea cunoscută și nici nu este solicitată în consum. Se folosesc totuși o serie de populații locale, care se pot grupa în două mare tipuri: asmățuiul cu frunza creață și asmățuiul comun.

Ce trebuie să facem pentru a obține semințe de asmățui?

Pentru obținerea semințelor se însemânțează în primăvară, în luna martie. După primele două recoltări de frunze, în a doua jumătate a lunii mai sau începutul lunii iunie, din cele cinci rânduri semănate se suprimă două și rămân pentru producerea semințelor numai trei rânduri, la distanța de 40 cm între ele. Pe rând, plantele se răresc la 25-30 cm.
După rărirea plantelor se face o fertilizare cu circa 150-200 kg/ha superfosfat și 100 kg/ha azotat de amoniu, după care cultura se pregătește și se irigă cu o normă de 300 m3 (cubi)/ha. Înflorirea plantelor are loc în a doua jumătate a lunii iulie, iar semințele se recoltează la sfârșitul lunii mai, în mod eșalonat, pe măsura ajungerii la maturitate. Se pot obține 250-300 kg semințe la hectar.

Cum utilizezi inteligent bicarbonatul de sodiu în bucătărie?

Bicarbonatul de sodiu este un aliat fidel în bucătărie. Este util ca înlocuitor al drojdiei în preparatele culinare, dar și pentru a favoriza coacerea, pentru a curăța fructele și legumele, pentru a le păstra culorile, pentru a frăgezi carnea, pentru a elimina mirosurile etc.

Bicarbonatul de sodiu în loc de drojdie

Bicarbonatul poate înlocui în mod avantajos drojdia în preparatele culinare de toate felurile. La fel ca drojdia, favorizează dospirea unui aluat. Produce o textură mai ușoară, mai aerată, dar prezintă calități superioare. În special, contribuie la lupta împotriva excesului de aciditate din stomac și permite o digestie mai armonioasă. Această virtute este cu atât mai apreciabilă întrucât drojdia poate fi gazda pentru Candida albicans, mult mai răspândită decât s-ar crede, căci nu se recunoaște în general decât atunci când se exprimă la nivel genital, în vreme ce se înrădăcinează în realitate în mucoasa intestinală, de unde poate migra peste tot în corp, provocând candidoze cutanate, digestive, viscerale sau alergii, oboseală generală, scădere a sistemului imunitar etc.
Nu mai este nevoie să cumperi drojdie pentru a obține dulciuri cu aluat bine dospit. E suficient să adaugi 1 linguriță de bicarbonat pentru 500 g făină, Căldura de la copt sau simplu contact cu un lichid provoacă o reacție chimică prin producerea unui gaz carbonic, care va face aluatul să se umfle.

Folosește bicarbonat de sodiu atunci când bați albușurile spumă

Albușurile se vor bate mai bine, spuma va fi mai fermă și mai ușoară dacă adaugi un vârf de cuțit de bicarbonat pe ouă înainte să le bați.

Culori mai puternice pentru legume cu ajutorul bicarbonatului

Fierberea poate altera culoarea legumelor. De exemplu verdele profund al păstăilor de fasole. Ca s-o păstrezi, adaugă 1 linguriță de bicarbonat în apă la fiert. Nu uita totuși că fierberea care păstrează cel mai bine nutrienții conținuți în legume este fierberea la abur, blândă și scurtă. Fierberea în apă dizolvă o parte dintre nutrienți și trebuie păstrată așadar de preferință preparării supelor și ciorbelor.

Bicarbonatul de sodiu atenuează mirosurile

Efluviile de varză, mărar sau orice altă legumă cu miros pregnant pot incomoda anumite nasuri sensibile sau se pot răspândi în alte camere. Pentru a evita această neplăcere, pur și simplu adaugă 1 linguriță de bicarbonat în apă la fiert.
Dacă fierbi varza sau conopida, adaugă în oală 1 linguriță de bicarbonat de sodiu. Legumele vor rămâne ferme, fiind moi totodată. De asemenea, vor fi mai ușor de digerat.

Folosește bicarbonat pentru a spăla fructele și legumele

Pentru a le curăța de diversele produse folosite la tratare chimică (ceară), fructele și legumele se pot curăța cu apă cu bicarbonat. O linguriță de bicarbonat la 1 litru de apă. Nu abuza de el. Înmuierile prea lungi sunt în realitate nerecomandate, căci anumiți nutrienți vor migra în lichid și vor fi așadar pierduți.
Pentru a evita acest incovenient, poți să-ți umezești mâinile, să le pudrezi cu praf de bicarbonat și să freci direct fructele și legumele din care vei elimina astfel o parte din reziduurile chimice. Nu pune prea mult bicarbonat în cazul mâinilor cu pielea fragilă. Clătește bine la final

Nu poți mânca roșii din cauza acidității?

Uneori, roșiile nu pot fi suportate de stomacurile fragile. Înainte de a le elimina din meniu, încearcă să le presari cu puțin bicarbonat în timpul fierberii sau după aceasta pentru a le face mai ușor de digerat, reducându-le aciditatea.

Frăgezește carnea cu bicarbonat de sodiu

Pentru a face o carne mai fragedă, varsă o jumătate de linguriță de bicarbonat în apa în care fierbe carnea. De asemenea, poți să freci carnea de porc, vită sau pasăre cu praful de bicarbonat. Lasă să acționeze 2 ore înainte de a le prepara.

Bicarbonatul de sodiu. Utilizări, păstrare, caracteristici!

Bicarbonatul de sodiu este un produs polivalent, sănătos, ecologic, practic, eficace și extrem de accesibil ca preț. Își găsește locul în toate domenii: frumusețe, igienă, bucătărie, menaj, bricolaj și chiar în lumea jocului sau pentru animale.

Bicarbonatul de sodiu, hidrogenocarbonat de sodiu sau bicarbonat alimentar?

Nu mai căuta! Aceste trei apelative desemnează același produs. Termenul cel mai just rămâne totuși bicarbonat de sodiu, a cărui formulă este NaHCO3. Bicarbonatul de sodiu cuprinde așadar carbon (C), hidrogen (H), sodiu (Na) și o majoritate de oxigen (O2).
Bicarbonatul de sodiu se prezintă sub forma unei pulberi albe, care acționează ca o substanță tampon, adică vine să echilibreze mediile prea acide sau prea alcaline aducându-le pH-ul la un nivel de echilibru. Capabil să se comporte ca un acid și o bază, această substanță pe care chimiștii au calificat-o din această cauză ca amfoter posedă o rază largă de acțiune.
Bicarbonatul de sodiu este un ingredient prezent în numeroase produse pe care le utilizăm zilnic fără să acordă atenție acestui fapt. De exemplu îl găsim în anumite medicamente (paracetamol, aspirină). În preparate alimentare precum ciorbe, prăjituri, precum și produse de întreținere (praful de curățat sau lădițele pentru pisici conțin în realitate bicarbonat de sodiu).

Caracteristicile bicarbonatului de sodiu

  • culoare albă
  • inodoră
  • solubilă în apă
  • nu este inflamabilă
  • biodegradabilă
  • nu este toxică pentru sănătate și pentru mediu, dar ușor iritabilă pentru ochi și piele la anumite persoane sensibile
  • substanță tampon: stabilizează pH-ul la aproximativ 8.1
  • produce CO2, dacă este încălzită sau pusă în contact cu acizii
  • ușor abrazivă

Unde găsești de cumpărat bicarbonat de sodiu?

Bicarbonatul de sodiu se găsește în farmacie, hipermarketuri, magazine alimentare, etc. Este comercializat în pungi de 100 g, cutii de 500g, uneori de 1kg. Se găsește și în cantități mari, în saci de 25 de kg, în rețelele profesionale.

Mică istorie despre Bicarbonatul de sodiu

Până la revoluția franceză, bicarbonatul de sodiu se producea arzându-se produse vegetale precum algele, de la care se recupera cenușa. Industria utilizează apoi această cenușă pentru a fabrica sticlă, săpun, produse textile și hârtie. În 1789, acest produs polivalent cunoaște un nou început grație unui chimist francez: Nicolas Leblanc. Acesta perfecționează un procedeu mai simplu de obținere a bicarbonatului de sodiu, plecând de la apa de mare.
În secolul al XIX-lea, brutarilor americani le-am datora ideea de a ameliora crescutul pâinii adăugând praf de bicarbonat. În 1863, un nou procedeu de fabricație își face apariția. Botezat Solvay, după numele inventatorilor săi și utilizat și în zilele noastre, permite producerea de bicarbonat plecând de la sare sau cretă (produse naturale extrase din cursurile apelor, din oceane sau din sol) și din amoniac.

Cum păstrăm bicarbonatul de sodiu mai mult timp?

Pentru a-ți conserva bicarbonatul de sodiu cât mai mult timp posibil ai grijă să închizi bine punga (cu ajutorul unor cleme) sau cutia, după fiecare utilizare. De asemenea, îl poți pune la adăpost de aer, de umiditate și de lumină plasându-l într-o cutie opacă și acoperită cu un capac ermetic. Cum să fii sigur că produsul este încă activ? Atâta vreme cât praful este încă efervescent în contact cu apa înseamnă că încă este eficace!

Unde depozităm bicarbonatul de sodiu?

În mod ideal ar trebui o cutie de bicarbonat de sodiu în baie, atât pentru a curăța produsele sanitare cât și pentru igiena personală. Una în bucătărie pentru preparate culinare sau pentru a-l utiliza la curățarea de acizi sau de grăsimi a diverselor suprafețe. Odată ce începi să cunoști bicarbonatul, nu te vei mai putea lipsi de el. Nu te limita la sfaturile oferite primite de la prieteni sau ceea ce citești pe internet. Poate vei găsi noi aplicații. Urmează-ți inspirația și testează!

Vin. De ce este bine să bei vin? Ce se întâmplă când bei prea mult vin?

Vinul conține o serie de substanțe ușor asimilabile precum: zaharuri, alcool etilic, glicerină, acizi organici, tanin, esteri, aldehide, proteine, aminoacizi, vitamine, săruri minerale etc. Din punct de vedere energetic 1 litru de vin care are 10% vol. alcool aduce în bilanțul energetic 600 – 700 calorii, care reprezintă 25% din necesarul zilnic al organismului. Un litru de vin echivalează, din punct de vedere energetic, cu 0,9 l lapte, 500 g pâine, 580 g carne, 5 ouă sau 1 kg cartofi.
Celelalte substanțe din vin, deși în cantități mici, au valoare nutritivă. Conținutul mai bogat în cationi (potasiu în special) constituie o rezervă de substanțe alcaline care neutralizează acizii proveniți din metabolismul lipidelor, contribuind la menținerea unui pH constant al sângelui. De asemenea, fierul și cuprul intră în compoziția hemoglobinei, fosforul ia parte la sinteza fosfoproteinelor și fosfatidelor, iar microelementele (zinc, cobalt, bor, brom, iod, etc.) intră în constituția anumitor țesuturi și enzime din organism.
Asupra organismului uman, vinul are o acțiune fiziologică, bactericidă și terapeutică.

Acțiunea fiziologică a vinului în organism

Acțiunea fiziologică a alcoolului din vin, influențează direct funcțiunile aparatului digestiv, circulator și sistemul nervos. Doze mici de vin activează secreția salivară și gastrică, mărind în același timp secreția pancreasului ajutând la saponificarea grăsimilor. De asemenea, reglează pH-ul sucului gastric, stimulează contracția stomacului, favorizează digestia și absorbția (deschide apetitul).
Vinurile albe, au o acțiune laxativă, iar cele roșii una constipativă. Dozele mari și repetate de alcool provoacă o congestionare permanentă a mucoasei gastrice ducând la gastrita cronică de natură alcoolică. Asupra aparatului circulator, alcoolul din vin, în doze moderate, produce o senzație de căldură și congestie a feței datorită vasodilatației. Cantități mari de vin duc la hipertensiune și la creșterea temperaturii periferice.
Sistemul nervos este influențat puternic de alcool în funcție de cantitatea consumată. În doze moderate, alcoolul stimulează activitatea nervoasă producând o senzație de euforie însoțită de excitația cerebrală și exaltația psihică. În doze mari, alcoolul produce o acțiune anestezică ce poate produce chiar moartea.

Acțiunea bactericidă a vinului în organism

Vinul este un aliment care nu are în compoziția sa microorganisme patogene pentru om. Un vin de 10% vol. alcool omoară bacteriile tifice și paratifice, în 15 minute. Acțiunea bactericidă a vinului se datorează componenților acestuia: acizi, taninuri și în special antocianii din vin. Vinul este folosit în cazurile de tuberculoză, holeră, tifos.

Acțiunea terapeutică a vinului

Consumul de vin se recomandă în bolile căilor respiratorii (bronșite, bronhopneumonii, tuberculoză), în unele boli ale aparatului circulator (acțiune vasodilatatoare și cardiotonică), în combaterea malariei, în unele boli digestive (colită, constipație), în anemii, răceli, în formele ușoare de astenie, în stări de oboseală fizică etc.
Consumul de vin în cantități moderate, activează circulația sanguină la nivel capilar și cranian, având efecte terapeutice foarte importante pentru organismul uman. Dintre acestea amintim: reduce riscul
afecțiunilor coronariene, a cardiopatiei ischemice, a trombozei coronare, a osteoporozei, a insuficienței
renale, a apariției cancerului, a apariției hipertensiunii arteriale, a apariției calculilor biliari și a litiazei, a apariției bolii Parkinson, sau bolii Alzheimer, stimulează digestia, elimină apariția ulcerului, a hepatitei A, reduce stresul și stările depresive.
S-a constatat că în timp ce majoritatea băuturilor alcoolice favorizează frecvența unor boli, cum sunt: hipertensiunea, maladii coronariene, celebro-vasculare și bronșita, vinurile consumate în diferite
cantități reduse au rol favorabil, chiar profitabil. În studiu se arată că în Franța și Italia, mari consumatoare de vin, mortalitatea datorată acestor boli este de trei ori mai redusă decât în țările în care vinul nu face parte din băuturile alcoolice cotidiene.

De ce nu este bine să bei prea mult alcool? (vin, bere, țuică, votcă)

Astăzi, fiecare dintre noi știe că abuzul de alcool este dăunător sănătății și că vinul trebuie consumat cu moderație. Abuzul de alcool provoacă numeroase ciroze, cancer și indirect, accidente de circulație. Cu toate acestea însă, unii oameni continuă să considere această băutură demnă de fi consumată zilnic, fără limite. Alcoolul în cantități mari reduce capacitatea de concentrare și atenția, încetinește activitatea cerebrală și blochează reflexele.
Contribuția lui nefastă se face simțită în toate tipurile de accidente, în special în cele rutiere. Se știe că regula generală că alcoolul nu se amestecă niciodată cu medicamentele, oricare ar fi tipul acestora. Motivul este simplu: alcoolul este metabolizat în ficat și poate interfera cu acțiunea substanțelor medicamentoase în mod nedorit. Combinația dintre somnifere și băutură este în mod special periculoasă.

Ce se întâmplă când bei prea mult alcool? (prea mult vin, prea multă bere)

  • distrugerea ficatului (ciroza);
  • osteoporoză;
  • riscul de cancer (de gât, de ficat, de sân, de esofag);
  • presiune arterială ridicată;
  • ulcere de stomac;
  • afectarea mușchiului inimii;
  • pancreatita acută și cronică;
  • nivel ridicat de trigliceride;
  • obezitate.

Bere = Sănătate! De ce este bine 0.5 L de bere zilnic?

Valoarea calorică a berii este dată de principalii constituenți ai produsului finit și anume alcoolul, hidrații de carbon și proteinele din bere. Deoarece atât hidrații de carbon cât și proteinele au aceeași valoare calorică (4,1 kcal), în calculul valorii energetice se poate lucra cu substanța uscată a berii și cu conținutul în alcool.

Valoarea nutritivă a berii

În ceea ce privește valoarea nutritivă a berii, dacă se ține seama de principalii nutrienți (carbohidrați și proteine), aceasta ar fi redusă. Însă, în aprecierea valorii nutritive a berii trebuie de avut în vedere și alte lucruri:

  • conținutul în vitamine și în principal în niacină, piridoxină, riboflavină, acid pantotenic, biotină și inozitol;
  • conținutul în substanțe minerale, în principal magneziu și potasiu. Este foarte important aici raportul Na/K, care în bere este foarte redus, ceea ce are un efect benefic asupra presiunii sangvine.

De ce este bine să bei aproximativ 0.5 L de bere pe zi?

  1. compușii fenolici care au efect bacteriostatic/bactericid atât în bere cât și în organismul uman; stimulează activitatea cardiacă și contracarează crampele intestinale.
  2. berea favorizează absorbția fierului și magneziului în tractul intestinal
  3. datorită conținutului, berea acționează ca antioxidant natural, prevenind procesul de îmbătrânire.
  4. berea contribuie la scăderea nivelului de insulină din sânge și din această cauză se reduce degradarea lipidelor de depozit și a celor din dietă;
  5. alcoolul conținut în bere reduce incidența bolilor cardiovasculare prin modificarea balanței dintre lipoproteinele cu densitate mare (HDL) și cele cu densitate mică (LDL) care circulă în sânge, astfel că se ajunge la o depunere mai redusă a colesterolului pe suprafața internă a vaselor sangvine, reducând astfel ateroscleroza și blocarea vaselor sangvine cu cheaguri de sânge.
  6. alcoolul din bere are și un efect benefic asupra coagulării sângelui, atât prin reducerea tendinței plachetelor sanguine de a se agrega cât și prin activarea plasminogenului, factor natural din sânge care distruge cheagurile rezultate prin aplicarea plachetelor.

La un consum redus de alcool din bere (aproximativ 0,5 bere/zi) se anulează inhibările psihice, individul se simte bine, devine volubil, mai prietenos, mai înțelegător. Alcoolul din bere, împreună cu dioxidul de carbon stimulează apetitul și îmbunătățește digestia alimentelor, mai ales a acelora care conțin cantități mari de grăsimi.
Conținutul mare de apă din bere are un efect de contracarare a deshidratării organismului deoarece favorizează osmolalitatea (mai ales berile cu conținut redus în alcool) și astâmpără setea mult mai mult în comparație cu alte lichide (sucuri, cola, pepsi etc.).
Prin componentele aduse de hamei și datorită sărurilor de potasiu, se consideră că berea are un efect de purjare a pietrelor de natură oxalică și de urați de la rinichi. Pigmenții formați la fabricarea malțului brun și care trec în bere ar avea efect de inhibare în ceea ce privește formarea cariilor dentare, la aceasta contribuind și cantitatea de zahăr redusă din bere. Berea, în efectul său înlătură tensiunea nervoasă și nu induce oboseala.